Indiferența

Încerc – au încercat și alții desigur –  să realizez care e problema cea mai gravă a românilor, motivul ne-mai-înaintării lor.  Altul mai mare decât indiferența nu găsesc.

Da, oamenii sunt dominați de indiferență. Indiferența față de ceea ce este în jurul lor, indiferența față de propria lor persoană, față de oamenii din imediata lor apropiere, față de viitorul copiilor lor sau ai copiilor altora.

Indiferența ca atitudine, ca genă, ca rezultat al educație, ca antonim al lui “mie personal îmi pasă”,  indiferența ca trăsătură de caracter, indiferența ca mijloc de supraviețuire.

Indiferența este starea de dincolo de dezamăgire, de dincolo de luptă, este locul vid de după golirea afectivității, loc în care nu se naște nimic, nu se creează nimic, unde nici trecutul, nici prezentul nu mai are nici o valoare. În indiferență nu-ți mai pasă de bidoanele de plastic care înalță muntele artificial de pe litoralul românesc, nu-ți mai pasă de mirosul de urină și de mizerie al capitalei, nu-ți mai pasă de trafic, de străzi, de incultura și ignoranța mediatorilor de la radio, de știrile tendențioase de la tv, nu-ți mai pasă practic de nimic. Rămâi static fiindcă altă soluție nu mai ai devreme ce ești bombardat zilnic cu aceleași mizerii. Ele devin parte din peisajul tău iar tu devii parte din peisajul celorlalți. Întreaga țară devine astfel un tablou pe pânza căreia Dumnezeu mai picură o inundație, un cutremur.

Nici măcar nu poți reproșa această indiferență. Ea este de fapt ultimul lor mijloc de supraviețuire.

alina ( 23.08.2010)