“Think Outside The Box”, de la hotnews. com, a publicat azi două păreri în aparentă contradicție în legătură cu alternativa emigrării. Două alternative dintre care una are argumente, cealaltă pare să fie o luptă cu propria convingere de sine. Mi-a plăcut însă un comentariu la articolul respectiv. Cineva spunea că trebuie să-i mulțumești lui Dumnezeu dacă pleci-căci pentru tine pleci- și să-i mulțumești lui Dumnezeu dacă rămâi -căci pentru tine rămâi-și tot ceea ce este în plus este beletristică. Probabil printr-o simetrie logică inconștientă fraza aceasta mi-a sugerat fraza din Biblie în care Iisus spune că ceea ce este “da” să fie “da” și ceea ce este “nu” să fie “nu” iar ceea ce este în plus, de la “cel rău” vine, sugerându-mi în același timp o perspectivă de abordare a unei teme care privește emigrația.
Într-adevăr, nehotărârea, îndoiala sunt un infern. Nehotărârea de a rămâne sau de a pleca, lupta cu incertitudinea, frământarea care te consumă și te adâncește în tine, care te face să-ți pierzi cârma și încrederea, care te duce la limita existenței tale, care îți fură concentrarea asupra existenței tale și a tuturor celor care depind de tine, te conduc toate în împărăția infernului. Nehotărârea, ezitarea este cel mai greu moment din viața unui individ. În acele momente trebuie să pui în balanta totul, fiecare pereche de ciorapi rupți, fiecare gând, eveniment sau obișnuință a ta, fiecare legătură a ta cu trecutul, fiecare fărâmă de vis de care dispui. Și această balanță o cântărești în fiecare noapte, în timpul luptei tale cu insomnia, în fiecare moment al zilei, din clipa în care sorbi prima înghițitură amară de cafea până când te privești în oglindă seara, când te speli pe dinți. Rumegi la toate acestea zile în șir, îți faci scenarii, îți faci bilanțuri, bugete, îți întrebi apropiații, tovărășii de forum și a-i da orice ca altcineva în locul tău să-ți ia de pe umeri această răspundere, să-ți ghicească în cafea sau în cărți viitorul, să hotărască pentru tine sau să te convingă cu argumente solide că asta vrei tu cu adevărat, că viitorul tău e acolo, undeva departe sau aici. La un moment dat simți un pic de eliberare când te imaginezi în gara unui oraș nou și îți spui : “hai, că s-au descurcat și alții mai proști, mai urâți, mai ignoranți decât mine, trebuie să reușesc și eu”. Și ajungi să începi să te minți frumos și asiduu pe tine însuți. Și într-o zi, în timp ce-ți închei șireturile la pantofi sau după ce ți-a lovit un “bou” mașina sau ți-a furat banii din contul tău de la bancă, după ce te-a scuipat pe stradă sau după ce afli la știri de încă o taxă pe care trebuie s-o plătești în plus degeaba, strigi că te-ai hotărât. Și atunci viața ta se schimbă. Atunci viața ta începe altfel deși tu nu știi, nu ai nimic decât propria ta hotărâre, curajul de a o lua de la capăt și jurămantul că “în țară asta nu mă mai întorc niciodată”.
Hotararea ta este însă propria ta responsabilitate, dacă hotărârea ta va fi un eșec sau un succes va fi eșecul sau succesul tău și din el, bun sau rău, se vor hrăni, generațiile care ies din tine.
alina (12.07.2010)