Germania isi incepe Constitutia cu urmatorul articol: “Art.1- Demnitatea omului este intangibila. Datoria statului este de a o respecta si de a o proteja.” Desigur, acest articol a fost introdus dupa cel de-al doilea razboi mondial si ne dam cu totii seama de ce. Germanii insa nu au inlocuit un cuvant cu alte cuvinte, ci au pus in practica aceasta reglementare, o respecta, isi motiveaza deciziile constitutionale cu ea, o folosesc in educatie, este piatra lor de temelie de peste 50 de ani.
Considerat fundamentul si suma celorlalte drepturi, demnitatea umana este in Germania suma tuturor valorilor umane si a respectului fata de individ, caracteristici pe care omul le primeste din secunda venirii sale pe lume si care dureaza pana dupa moartea sa. (Iata asadar un drept care protejeaza individul si imaginea individului chiar si in ne-mai-existenta.)
Omul, “spune” demnitatea umana, nu este si nu poate fi considerat un obiect, indiferent de rasa, origine, s.a.m.d. In prezenta “demnitatii umane ” ca drept fundamental, egalitatea si nediscriminarea se subinteleg, dreptul de libertate a presei si insusi dreptul la libertate, dreptul de proprietate, de viata, dreptul la exprimarea opiniei, a credintelor religioase, dreptul de a avea un acoperis asupra capului, dreptul corespondentei si toate celelalte drepturi sunt cladite pe demnitatea umana, piatra de temelie a civilizatiei si intregii societati germane.
Ceea ce devine insa interesant la exprimarea acestui drept, este raportarea statului la individ. Aparatul administrativ al statului german trebuie sa slujeasca ” corect” omul: datoria tuturor organelor si institutiile statului este de a respecta si de a proteja demnitatea umana. Asadar statul german, si prin el orice functionar public, maruntel, cu sau fara ochelari, dar si domnul/doamna cancelar, domnul ministru al agriculturii sau cel al educatiei, trebuie sa respecte si sa protejeze demnitatea omului, adica sa nu le permita altora sa ingradeasca sau sa loveasca adanc si cu pumnul in demnitatea vreunei fiinte umane.
Nu, e clar ca nici in Germania nu poarta totul fundita roz, este clar ca sunt discriminari, abuzuri, neintelegeri, este clar ca oamenii se mai fura unii pe altii, ca se ucid, ca se inseala,… dar e tot la fel de clar ca situatia, comparativ cu cea din Romania, aici este tinuta sub control.
Nu cred ca demnitatea umana s-a nascut in Germania doar din pricina unei necesitati de a restabili echilibrul lucrurilor sau imaginea dupa cel de-al doilea razboi mondial, nu cred ca o societate, precum cea germana, care l-a dat pe Goethe, pe Wagner sau pe Kant,- care spunea, prin secolul 18, ca omul este scop in sine si nu mijloc al vreunui scop- a nascocit aceasta notiune, a formulat-o in mod ideal si ar fi putut s-o abandoneze in sertar. Cred, dimpotriva, ca demnitatea umana, respectul fata de celalalt este o chestiune de civilizatie.
O societate ajunge sa fie civilizata dupa ce este coapta. Societatea germana este coapta, este la maturitate. Deci societatea germana este o societate civilizata.
Societatea noastra romaneasca nu a ajuns la maturitate. Ea inca se mai cauta pe sine, ca un adolescent la 57 de ani. Societatea noastra romaneasca a pierdut mult prea multi ani in parantezele dictaturii, al haosului, a incompetentei. Si, din pacate, dupa cum se vad lucrurile-mai ales din afara ei- aceasta situatie va mai dura.
Functionarul nostru va fi nedrept, plictisit si nepoliticos cu toti cei pe care trebuie sa-i slujeasca si de la care isi primeste in definitiv salariul, premierul nostru va uita sa-si masoare cuvintele cand isi exprima parerea in public, opozitionistii vor intarata fara argumente si contra-solutii, legile nu se vor respecta si nu vor avea in vedere individul ci interesul de grup, si toate acestea pentru ca societatea noastra este o societate pubertina, fara metoda si cu foarte putine valori.
alina (30.06.2010)
Un scurt citat din Constitutia Romaniei… Poate asa se intelege ca nu ceea ce scrie in lege sau in Constitutie este esential, ci ceea ce administratia publica, clasa politica si populatia intelege prin asta… E valabil si pentru Germania, unde deseori pentru masura demnitatii exista standarde diferite, in functie de apartenenta etnica, sociala, religioasa, etc!
Statul român ARTICOLUL 1
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.
(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
Draga J,
tu vorbesti de interpretarea legilor ( crezi tu oare ca imi este mie necunoscuta Constitutia Romaniei?). Desigur, interpretarea legii se face atat in Romania cat si in Germania. In Germania cu adevarat, in jurisprudenta, demnitatea umana ( Menschenswürde) este o masura esentiala. Au fost o multime de hotarari si decizii judecatoresti, de-a lungul istoriei (vezi dreptul media dar nu numai) in care acest drept a scos peri albi multor juristi dar mai ales unor jurnalisti. Eu am vorbit despre demnitatea umana ca notiune fundamentala a statului german, intai de toate din perspectiva teoretica.
Crezi tu oare ca eu in Germania nu am avut parte de minimalizarea mea ca fiinta umana, de degradarea mea pana la ultima celula, ca eu n-am mancat pe paine sau cu lingurita ultimele rezerve ale orgoliului meu tot asa cum, pe partea cealalta a medaliei, am fost respectata ca om mai mult decat am fost respectata in Romania, unde am avut mereu sentimentul ca sunt sclava functionarului public care, cu sau fara interpretare, ramane acelasi personaj cu moral mic asezat undeva sus pe niste trepte superioare?
Legea trebuie interpretata desigur si demnitatea este si ea o notiune subiectiva dar aplicabilitatea dreptului la demnitate trebuie tocmai, sa fie masura, in primul rand a administratiei publice. Demnitatea umana nu trebuie sa fie o notiune asezata intr-o fraza, intr-o enumerare. Demnitatea umana nu trebuie sa fie prezenta in enumerare, trebuie sa fie singura, o baza fundamentala care sa fie respectata si impotriva nerespectarii ei sa fie asezate pedepse/sanctiuni clare. (daca tot vorbim de interpretare, incalcarea ei este sanctionata in dreptul nostru penal dar hai sa fim seriosi, ai auzit tu ca sa fie cineva sanctionat pentru asta in Romania?). Apoi, functionarul public, demnitarul, presedintele unui stat, trebuie sa arate ca omul este subiect de drept nu obiect de drept si el, omul, trebuie respectat si acest respect care i se cuvine trebuie sa vina din calitatea omului de fiinta umana, nu mijloc electoral. Fiecare batranica sau taran obosit si flamand care vine in fata functionarului public cerand ajutor, trebuie sa fie ajutat nu alungat, umilit, pedepsit pentru simplu fapt ca i-a deranjat timpul liber functionarului, care, haide s-o spunem, acum chiar nu mai are nici un chef sa investeasca in calitatea serviciilor pe care le ofera, cu toate reducerile salariale. Dar vezi tu, in Romania nu exista ideea de a fi tu cel mai bun dintre toti ci aceea ca “daca ala e bun, eu de ce sa nu fiu mai smeker si sa fiu mai rau decat el”. Si asta nu duce o cultura, o civilizatie mai departe.